Noutati privind Registrul general de evidenta a salariatilor – REGES-ONLINE

In data de 9 mai 2025, a fost publicat in Monitorul Oficial Partea I nr. 430 Ordinul nr. 1107/2025, privind aprobarea Procedurii de acces pentru completarea, transmiterea si interogarea datelor din noul Registru general de evidenta a salariatilor – REGES-ONLINE. Aceasta initiativa legislativa vine ca parte a procesului de digitalizare a relatiilor de munca si de modernizare a instrumentelor de evidenta a salariatilor din Romania.

Potrivit Ordinului, completarea Registrului se realizeaza in conformitate cu Hotararea Guvernului nr. 295/2025, utilizand portalul dedicat: reges.inspectiamuncii.ro. Accesul la acest portal este posibil pentru salariatii desemnati prin decizie scrisa de catre angajatori, precum si pentru furnizorii de servicii contractati in mod legal de catre angajatori, in vederea completarii si transmiterii datelor.

Modalitati de acces pentru angajatori:

Angajatorii pot accesa aplicatia REGES-ONLINE prin urmatoarele metode:

  1. Identitate digitala RoeID - acordata de Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei;
  2. Certificat digital calificat - in conformitate cu prevederile Legii nr. 214/2024;
  3. Cont temporar activat de ITM – in baza unei solicitari aprobate de inspectoratul teritorial de munca, cu o valabilitate de cel mult 30 de zile, pana la obtinerea accesului permanent prin una dintre cele doua metode anterioare. Acest proces implica identificarea vizuala si verificarea documentului de identitate al solicitantului la ghiseu.

Accesul salariatilor si obtinerea extraselor din Registru:

Salariatii si fostii salariati beneficiaza de mai multe optiuni pentru accesarea informatiilor din REGES-ONLINE si obtinerea extraselor, dupa cum urmeaza:

  • online, prin aplicatia web REGES-ONLINE (sectiunea "Registrul pentru Salariati") sau aplicatia mobila "Salariat";
  • fizic, de la Info Kioskul situat la sediul inspectoratului teritorial de munca;
  • direct de la angajatori;
  • de la inspectoratul teritorial de munca, in situatia in care accesul digital nu este posibil.

Termene si obligatii pentru angajatori:

Este esential ca angajatorii sa indeplineasca urmatoarele obligatii pana la data de 30 septembrie 2025:

  • Sa solicite accesul in REGES-ONLINE;
  • Sa completeze si sa transmita toate datele privind contractele individuale de munca active care nu sunt deja inregistrate in aplicatia anterior utilizata – Revisal.

Prin implementarea REGES-ONLINE, autoritatile urmaresc sa asigure o mai mare transparenta,
acuratete si eficienta in gestionarea relatiilor de munca, in beneficiul atat al angajatorilor, cat si
al salariatilor.

Articole asemănătoare